|
|
Originar din Giurgiu, unde s-a născut la 14/27 august 1903, Miron Nicolescu a urmat scoala primară si liceul în Bucuresti. Tatăl său, institutorul Vasile Nicolescu, fusese mutat în Capitală în 1910. După absolvirea liceului "Matei Basarab" s-a înscris la Facultatea de stiinte a Universitătii Bucuresti, sectia matematici, unde si-a trecut licenta în matematici în 1924. A plecat apoi la Paris, unde a urmat cursurile Scolii Normale Superioare, între anii 1925 si 1928. Si-a trecut din nou licenta în matematici, în anul 1926, iar în 1928 si-a sustinut doctoratul la Sorbona cu o teză scrisă sub influenta cursurilor făcute de Emile Picard.
Întors în tară, a fost numit conferentiar suplinitor de matematici generale la Universitatea din Cernăuti. Apoi a lucrat ca docent de Analiză matematică, iar la 3 aprilie 1931 este numit conferentiar definitiv. La 1 august 1933 a fost numit profesor titular la catedra de Geometrie analitică. La 1 octombrie 1940 a trecut la Universitatea din Bucuresti, la catedra de Geometrie analitică, iar la 30 decembrie 1941, ca profesor titular la catedra de calcul diferential si integral. Din 1948 a fost profesor sef de catedră. A predat cursuri speciale de Functii reale si de Teoria potentialului.
A fost membru corespondent (1936) si titular al fostei Academii de stiinte din România. În octombrie 1948 a fost numit membru corespondent, iar din 1955 membru titular al Academiei. Din 1963 a fost directorul Institutului de matematică al Academiei, iar de la 8 aprilie 1966 a fost presedinte al Academiei.
Miron Nicolescu a reprezentat peste hotarele tării Academia si Matematica românească. Domeniul de predilectie al lui Miron Nicolescu a fost Analiza matematică, în special Teoria functiilor. În acest domeniu s-a ocupat de functii armonice, functii poliarmonice, functii policalorice. Alte contributii importante ale profesorului Miron Nicolescu privesc studiul analiticitătii eliptice, hiperbolice sau parabolice. Problema analiticitătii fată de un operator diferential l-a condus pe Miron Nicolescu la notiunea de analiticitate a unui element dintr-o algebra normată, cu element unitate, fată de un operator, nu necesar continuu, din aceasta algebră. Tratatul de Analiză matematică (în trei volume, Editura tehnică 1957, 1958, 1960) este o lucrare de înaltă si modernă tinută stiintifică, cu expunere riguroasă si clară, cu contributii personale originale. Acest tratat a contribuit la formarea multor cercetători.
Ca om, Miron Nicolescu nu a fost protocolar si rece, ci sincer si afectiv. La examene nu era întunecat
si distant fată de studenti, ci familiar, intim, ca un adevărat părinte. La fel se comporta fată de oricine
îi cerea un sfat sau sprijin. Miron Nicolescu, prin felul său de a fi, străin de orice poză, perfect echilibrat,
totdeauna cu judecata sigură, exprimată cu seninătate, avea multe calităti ca om si ca matematician.
A fost iubit si apreciat nu numai de studentii săi, ci si de toti cei care au ajuns să-l cunoască mai bine.